Consultanță

Servicii

Cum vă putem ajuta?

De 15 ani ne îndrumăm partenerii în direcţia valorificării fondurilor pre și post-aderare puse la dispoziția lor de Uniunea Europeană. Dispunem de experiență solidă, bazată pe parteneriate de succes, în întocmirea de proiecte cu finanțare nerambursabilă și vă putem oferi consultanță în elaborarea și implementarea acestora în oricare din axele POSDRU, POSCCE, PODCA, POR, PNDR, FEADR, POCU, POC, POCA, Cooperare.

  1. Identificarea programului de finanțare adecvat astfel încât strategia de dezvoltare adoptată la nivelul managementului să poată fi aplicată
  2. Scrierea și implementarea cererilor de finanțare
  3. Managementul contractului de finanțare, managementul contractelor cu furnizorii, raportare către finanțatori, monitorizare și control.
  4. Colaborarea cu un manager de proiect pe toată perioada derulării contractului de finanțare și a investiției

Realizarea de studii de marketing pe plan național și internațional pentru diverse produse/servicii

Analize complexe care includ studii comerciale, tehnic, management și financiar a unui obiectiv de investiții, precum și o analiză integrată a factorilor angajați (resurse umane, capital, resurse materiale și energetice etc.) cu menționarea aspectelor juridice definitorii, desfășurată pe un anumit orizont de timp, luând în considerație inclusiv factorii de risc și încertitudine.

Traim în lumea 2.0 în care reputația este o resursă extrem de valoroasă, atât pentru organizații cât și pentru oameni. Reputația este caracteristica de bază și a brandului personal, și a celui corporatist, fiind totodată resortul principal de exercitare a influenței acestor branduri asupra categoriilor de public de interes. Reputatia este o resursa epuizabila care se acumuleaza in urma unui proces complex, indelungat si costisitor, dar se poate pierde intr-o clipa, cu daune uriase pe termen lung.

Oferim resursele necesare pentru a ințelege ce este și de ce reputația a devenit atât de importantă odată cu cea de-a patra revoluție tehnologică și ajutăm la rezolvarea ecuației “brand x reputație” și la întelegerea modului în care se construiește, se măsoară și trebuie gestionată reputația, astfel încât să genereze competitivitate și oportunități.

Serviciile de consultanță în acest domeniu presupun instruire pentru management reputațional precum și analiza și actiune on-spot, în cazul unui eveniment cu potențial de a periclita reputația organizației dvs.

Business Continuity Management (Managementul Continuității Activității sau Disaster Risk Reduction Procedures) se va livra fie sub formă de training acreditat internațional fie sub formă de consultanță on-spot prin realizarea de PLAN DE CONTINGENȚĂ integral sau parțial (Business Impact Analysis sau alte elemente necesare).

Scriere, implementare și consultanță în dezvoltarea de planuri de afaceri pentru noi afaceri și spin-off.

Identificarea soluțiilor de finanțare adecvate, adaptarea planului de afaceri la cerințele unui anumit finanțator, realizare pitch, instruire susținere pitch precum și consultanță în susținerea ideii în fața finanțatorului.

Realizarea de previziuni în domeniul managementului de proiect privind realizarea rezultatelor propuse și contractate; strategii de marketing; proiecte de management operational; monitorizare și control.